Infidelitatea - iertăm sau ne despărţim?

„Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei 19:9).

Prin aceste cuvinte Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi dă posibilitatea unui creştin să divorţeze de partenerul infidel.Totuşi, ne-am întreba, ce se întâmplă în cazul în care partenerul nevinovat decide să-şi salveze căsnicia, iar cei doi decid să-şi refacă relaţia dintre ei? Cu ce probleme se vor confrunta cei doi şi cum pot depăşi ei cu succes aceste probleme?

Să încercăm să avem ca ghid de orientare Sfânta Scriptură!

Mai întâi trebuie să înţelegem amploarea prejudiciului adus, a distrugerilor produse de infidelitate.Iisus Hristos a explicat că Dumnezeu Tatăl, Cel care este fondatorul căsnicia a stabilit ca soţul şi soţia să nu mai fie doi, ci un singur trup: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”. (Facere 2:24).

El a adăugat: „Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” Sfânta Evanghelie după Matei cap. 19, vers 6..

Într-adevăr, căsătoria este menită să-i unească pe cei doi pentru totdeauna. Când o persoană încalcă jurământul de căsătorie prin adulter, apar consecinţe extrem de dureroase: „Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă”. (Matei 19:6).

Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6:7.

O confirmare a acestui fapt o constituie suferinţa de care are parte partenerul nevinovat. Efectele adulterului por fi asemănate cu cele ale unui uragan care devastează totul. Un psiho-terapeut mărturiseşte: „Câţiva dintre pacienţii mei mi-au spus că le-ar fi fost mai uşor dacă le-ar fi murit partenerul”.

Bineînţeles, că cei care sunt în situaţia de a le fi murit partenerul poate consideră afirmaţia exagerată, dar să nu uităm că astea sunt simţămintele celor în cauză. În orice caz, este clar că adulterul provoacă o durere sfâşietoare. Marea majoritate nu-şi mai revin niciodată complet după o astfel de experienţă. 

Având în vedere o astfel de suferinţă, unii s-ar putea întreba: „Trebuie ca adulterul să pună capăt unei căsnicii?” Nu neapărat. Afirmaţia Mântuitorului referitoare la adulter scoate în evidenţă faptul că partenerul fidel are posibilitatea scripturală de a divorţa, dar nu este obligat să o facă. Făcând schimbările necesare, unele cupluri decid să refacă şi să consolideze relaţia care s-a rupt în urma rănirii produse, chiar dacă nimic nu scuză adulterul. 

Desigur este mai bine ca într-o relaţie conjugală schimbările necesare să se facă atunci când partenerii îşi sunt fideli unii altora. Totuşi, chiar şi în caz de infidelitate, unii dintre partenerii nevinovaţi, decid să-şi salveze căsnicia. În loc să ia o astfel de decizie bazându-se pe speranţa că lucrurile vor decurge aşa cum va dori partenerul (partenera) nevinovată, aceasta va trebui să cântărească mai degrabă consecinţele.

Probabil că se vor lua în consideraţie necesităţile copiilor, precum şi propriile necesităţi afective, fizice, spirituale şi financiare. De asemeni, partenerul trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi să vadă dacă îşi mai poate salva căsnicia.

Înainte de a încerca să reclădească o casă dărâmată de uragan, un constructor trebuie să vadă dacă respectiva casă mai poate fi renovată. Și în primul rând trebuie de văzut dacă temelia acestei case este o temelie.În mod asemănător, înainte de a încerca să refacă o relaţie care a fost distrusă prin infidelitate, un cuplu, în special partenerul fidel, va trebui să facă o evaluare realistă a posibilităţii de refacere a intimităţii şi încrederii conjugale.

Un factor care trebuie luat în considerare este acela de a vedea dacă partenerul vinovat demonstrează căinţa sinceră sau dacă nu cumva comite încă adulter "în inima lui" şi nu numai: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter". Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” Sfânta Evanghelie după Matei cap. 5:27-28). Deşi promite că se va schimba, ezită el oare să pună dintr-odată capăt relaţiei lui imorale? Se mai uită el cu interes la altă femeie? Dă el vina pe soţie pentru adulterul comis? Dacă da, eforturile, de a redobândi încredere în partener, au puţine şanse de reuşită.

Pe de altă parte, dacă el pune capăt aventurii lui nepermise, dacă îşi asumă răspunderea pentru conduita lui rea şi dacă demonstrează că face tot posibilul pentru a-şi reface căsnicia, partenerul nevinovat, fidel ar putea vedea în toate acestea o bază pe care să-şi clădească nădejdea că într-o bună zi va putea avea din nou încredere deplină în el: „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă” (Sfânta Evanghelie după Matei 5:29).

De asemenea, ar putea oare partenera fidelă, nevinovată să-şi impună să te ierte?

Asta înseamnă că ea nu trebuie să-şi exprime sentimentele profund rănite de cele întâmplate sau că trebuie să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, nimic nu s-a schimbat.Asta înseamnă că cel rănit se va strădui ca, la timpul potrivit, să nu mai aibă resentimente adânci.O iertare de acest fel pretinde timp, dar poate continua la punerea unei baze solide, pe care să fie refăcută căsnicia.

După ce partenerul fidel a decis să salveze căsnicia, ce paşi ar putea să facă cei doi?

În Pildele lui Solomon 15:22 se spune: „Punerile la cale nu se înfăptuiesc unde lipseşte chibzuirea, dar ele îşi iau fiinţă cu mulţi sfătuitori”.

Adunarea care să chibzuiască presupune alăturarea celor doi într-o discuţie intimă, nu în sensul de "mulţime", ci de adunare confidenţială între două persoane, sfat.

Prin urmare, termenul în esenţa lui nu implică o simplă discuţie superficială, ci o comunicare simplă, din tot sufletul, în care ambele părţi îşi dezvăluie sentimentele cela mai profunde: „Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi” (Pildele lui Solomon 13:10).

De exemplu: în unele cazuri partenerul fidel doreşte să pună celuilalt mai multe întrebări. Cum a început aventura? Cât timp a durat? Cine mai ştie despre ea?

În mod sigur, pentru amândoi va fi dureros să discute aceste detalii. Totuşi s-ar putea ca partenerul-victimă, nevinovat să considere că este necesar să ştie aceste lucruri ca să-şi poată recâştiga încrederea.

El ar trebui să-i explice toate aceste lucruri cât mai delicat cu putinţă, fără a pierde vreo clipă din vedere faptul că obiectivul pentru care dezvăluie toate aceste lucruri extrem de dureroase este acela de a aduce vindecare, nu de a răni: „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire”. (Pildele lui Solomon 12:18); „Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efeseni 4:25).

Când îşi exprimă sentimentele referitoare la cele întâmplate, amândoi vor trebui să fie plini de tact, să se autocontroleze şi să se asculte cu empatie.

1. „Cel ce răspunde la vorbă înainte de a fi ascultat-o este nebun şi încurcat la minte” (Pildele lui Solomon 18:13).

2. „Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea” (IIPetru 1:5-7).Bine şi de dorit este să se ceară sprijinul celor din biserică, oameni evlavioşi şi cu multă experienţă care pot acorda un sprijin deosebit de eficient ambilor parteneri: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 6:14-16).

După ce ambii parteneri şi-au limpezit, atât cât a fost posibil, sentimentele, ei îşi pot reface în linii mari căsnicia. Acolo unde au descoperit puncte slabe, trebuie făcute schimbări corespunzătoare.

Obligaţia de a face schimbări îi va reveni în principal partenerului vinovat. Totuşi, cel care este fidel trebuie să contribuie şi el la consolidarea punctelor slabe ale căsniciei astfel nelăsând loc mândriei să cuibărească în inima sa. Aceasta nu înseamnă că adulterul s-a comis din partea celui fidel sau că ar putea fi scuzat.

"Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui" (1Ioan 5:3).

Aceasta înseamnă pur şi simplu că în căsnicie probabil că au existat probleme ce trebuie rezolvate. Refacerea căsătoriei este un proiect la realizarea căruia trebuie să contribuie ambii parteneri.

Este necesar oare să aveţi mai multe valori şi obiective comune? Aţi neglijat activităţile spirituale? Procesul acesta de descoperire a punctelor slabe majore şi de efectuare a schimburilor necesare contribuie însăşi esenţa refacerii unei căsătorii deteriorate. Chiar şi o casă construită temeinic necesită cu regularitate efectuarea unor lucrări de întreţinere.

Cu atât mai importantă este deci "întreţinerea" unei relaţii refăcute. Cuplul nu trebuie să permită ca trecerea timpului să le erodeze hotărârea de a ţine la deciziile luate.În loc să se descurajeze atunci când se confruntă cu mici regrese, cum ar fi reluarea unor obiceiuri legate de o comunicare superficială, ei ar trebui să întreprindă imediat paşii necesari pentru a reface o bună comunicare şi pentru a continua să meargă înainte: „Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi” (Galateni 6:9); „Căci dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire” (Solomon 24:16).Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă soţul şi soţia este de a pune pe primul plan activităţile spirituale şi de a nu permite vreodată ca acestea sau căsnicia lor

să devină mai puţin importantă decât alte activităţi.

În Psalmul 126:1 se spune: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte”. Iar Mântuitorul a avertizat şi El: „De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Sfânta Evanghelie după Matei cap. 7:24-27).Da, dacă principiile Bibliei sunt ignorate, considerându-se că sunt greu de aplicat, căsnicia va continua să rămână fără apărare în faţa unei furtuni, un nou test al fidelităţii.

Însă, dacă soţul şi soţia respectă normele biblice în toate privinţele; căsnicia va avea parte de binecuvântare divină.Ei vor avea totodată şi cel mai puternic motiv ca să-şi rămână fideli unul altuia: dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, întemeietorul căsătoriei: „Şi dacă unul este luat fără de veste, cel de-al doilea sare pentru el; căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă” (Eclesiast 4:12).

http://luminaortodoxiei.com/ro/