Candela Bisericii arde pentru toţi!



vineri, 18 ianuarie 2013

Dincolo de calea ferata


Dincolo de calea ferata, dupa ce iesi din sat, spre vii, sunt doua case. Intr-una locuieste nea' Gogu impreuna cu tanti Floarea, trecuti bine de 70 de ani, casa aranjata, curata, gospodarie care arata ca au muncit la viata lor. Se inteleg bine, au un baiat la Bucuresji, dar uneori nu pot rezista ispitei la bautura si beau impreuna, cot la cot. Langa gospodaria lor si-a facut casa dupa ’89 "doamna Vichi din Bucuresti", care a primit mostenire o vie pe care a scos-o, apoi si-a construit o casa "cu termopane", pe care a ingradit-o cu un gard inalt de vreo doi metri. Nu e ortodoxa si, de cate ori merg la nea’ Gogu, tot de atatea ori, doamna Vichi ma asteapta la poarta si-mi pune cate o intrebare.
Azi am mers cu botezul prin sat, dar lapovita, apoi fulgii mari de zapada m-au udat bine si, pe la ora doua dupa amiaza, "obosit si plin de apa", am venit acasa. Pe la pranz insa, impreuna cu dascalul, am intrat pe ulita Postei, am fost la cateva case, am iesit din sat si am luat-o inspre vii. In camp deschis am simtit puterea vantului care umfla hainele pe noi si a fuioarelor de zapada care ne loveau peste fata. Din cand in cand, ne intorceam si mergeam cativa pasi cu spatele inainte si m-am gandit, zambind, ca vantul vine dinspre Aprozi, de la parintele Boierescu. In dreapta am vazut... hat departe, inspre coltul padurii, un tren care venea gafaind puturos pe calea ferata, facandu-si anevoie loc printre stoluri de fulgi de zapada. Cand s-a apropiat, am varat sfestocul in caldarusa cu apa sfintita si am stropit inspre el in semnul sfintei cruci. Mecanicul a tras sirena; uraaa - ha - ha - haaa! Am coborat inspre balta, am mers pe langa stuf, am intrat in vii si o vad - chiar si pe vremea asta - pe doamna Vichi:
- Domnu' parinte (a uitat de salut), Iisus S-a botezat la 30 de ani, dumneavoastra de ce botezati copii care nici nu stiu sa vorbeasca?
- Doamna Vichi, botezul crestin a fost instituit de Iisus Hristos dupa ce a inviat din morti, cand a spus apostolilor Sai: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Dumneavoastra folositi ca exemplu botezul lui Ioan care nu este crestin...
- Ia lasa-l fa, pe parintele in pace - apare tanti Floarea, deschizand poarta si iesind din curte - ca, daca erai desteapta, nu-ti pleca barbatul de acasa!
Doamna Vichi nu a putut suporta greutatea vorbelor si a intrat in curte, trantind poarta, iar eu, vorba lui Petre Roman, "am avut un sentiment de disconfort". Am intrat in casa la tanti Floarea, am stropit cu aghiasma prin toate camerele, dupa care a inceput sa-mi povesteasca, dand din maini (am simtit un puternic miros de busuioc si am gandit ca tanti Floarea gateste exotic) si potrivindu-si baticul pe cap...
- Parintele, in urma cu vreo cateva zile, mai aveam intr-o sticla de un kil, ca la trei sferturi de rachiu, si m-am gandit s-o pitesc de Gogutu, sa avem si noi de Sfantul Ion, ca e ziua baiatului! Si ce crezi ca ma indeamna, uciga-l toaca?! Pun la sticla un fir de busuioc, o astup c-un dop, o leg de gat cu sfoara si o atarn in cui, pe perete, sub icoana. In viata lui Gogutu n-a baut aiasma si m-am gandit ca n-o sa-i treaca prin cap ca acolo e rachiu. Da' ieri dimineata, ce crezi?! Il vad ca se da jos din pat, se spala pe ochi, se duce la icoana, isi face trei cruci - eu ma uitam incremenita la el - ia sticla de sub icoana si bea din ea... (si tanti Floarea duce degetul mare la gura, vrand sa-mi arate cum bea nea' Gogu din sticla) Faaa Floareo - imi zice - de ce nu mi-ai spus ce aiasma buna face popa-l nostru, ca veneam si eu la biserica? Ce ma fac, parintele, ca ma simt vinovata ca, o data in viata lui, a vrut si Gogutu sa bea aiasma si tot tuica a nimerit! O fi pacat?
- Tanti Floareo, vino de Boboteaza la biserica, ia-l pe nea' Gogu si cred ca n-o sa fie Dumnezeu suparat pentru intamplarea asta, dar sa nu mai pui tuica sub icoana!
Am iesit din curte amuzat de intamplare, cand m-a trezit din ganduri doamna Vichi:
- Domnu' parinte, dupa cum spui dumneata cu botezul, daca ar fi asa, ar insemna ca Iisus Hristos a murit nebotezat?!
- Exact, doamna! Iisus Hristos a murit nebotezat - cu botezul crestin, dar El nici nu avea nevoie sa fie botezat, pentru ca este Fiul lui Dumnezeu. Doamna - si ma uit spre casa lui nea' Gogu - lasati-i in pace ca, la varsta lor, diferentele de opinie...
Dar, doamna Vichi, prinde ideea din zbor...
- Nu va fie teama, domn’ parinte, ca nu vine Floarea "la noi" ca, de cate ori merg la ea, bea aghiasma dintr-o sticla si mai mesteca busuioc, spunand ca a vazut la televizor ca-i intareste gingiile!
Pr. Nicolae Trusca Parohia Negoiesti

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE