Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea

Desi acest verset este atât de scurt, pe atât are mai înalta si mai desavârsita învatatura pentru mântuirea sufletelor omenesti. În aceasta Evanghelie se cuprinde toata mântuirea omului, pe scurt, caci ea ne învata iubirea de vrajmasi. Nici un învatator de lege de mai înainte n-a adus în lume o învatatura asa de desavârsita pentru mântuirea oamenilor, ca cea cuprinsa în cuvântul Evangheliei, care zice: iubiti pe vrajmasii vostri.

Aceasta porunca este data de însasi întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi pacatosii si pentru a noastra mântuire.

Noi ne gândim ca este cu neputinta a se duce la îndeplinire cu lucrul învatatura acestei Evanghelii. Dar nu este asa. Nu este asa.

Bunul si Preasfântul Mântuitor, niciodata n-a spus vreo învatatura în lume care sa nu se poata împlini de oameni. Caci El, fiind Dumnezeu desavârsit, stie adâncul neputintei firii omenesti.

Si cum a început El sa învete aceasta înva-tatura a iubirii de vrajmasi? Prin cuvintele: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Iata cât de mare adevar si cât de mare dreptate se gaseste aici.

Omule, vrei tu ca altul sa-ti fure lucrul tau? Sau sa te ocarasca, sau sa te necinsteasca, sau sa se razbune, sau sa-ti faca alt rau? Deci, daca nu vrei, nu fa nici tu la altul!

Eu nu vreau ca altul sa ma vorbeasca de rau; deci nu trebuie sa-l bârfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa ma dusmaneasca; deci nu trebuie sa-l dusmanesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa-mi fure din gradina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-as vrea ca cineva pe copilul meu sa-l batjocoreasca în public; sa nu fac nici eu asa. Eu n-as vrea niciodata, când ma duc undeva sa ma treaca cineva cu vederea, ci as vrea sa-mi zica buna ziua, sa ma cinsteasca si sa-mi dea atentie; deci sa fac si eu tot asa!

Iata masura dreapta pe care n-o poate tagadui nimeni; ce voiesc sa-mi faca altul, sa-i fac si eu lui si atunci se pastreaza calda toata dragostea de aproapele si dreptatea lui Dumnezeu.

Dupa ce a aratat Mântuitorul aceasta dreptate si aceasta cumpana a Evangheliei, a trecut la o învatatura si mai desavârsita. Adica sa iubim, nu numai pe prieteni, ci si pe oricare om, fie chiar si pe vrajmasi. Caci auziti ce zice: Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce dar este voua? Si pacatosii fac acelasi lucru. Si daca dati împrumut celor de la care nadajduiti sa luati înapoi, ce dar este voua? Ca si pacatosii dau cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai; adica aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca sa primeasca înapoi întocmai cât dau.

Se spune în continuare la paragraful de mai sus al Evangheliei: iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu împrumut fara sa nadajduiti ceva în schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preaînalt, ca El este bun si cu cei nemultu-mitori si rai.

Acela ne-a spus sa facem altora, ceea ce vrem sa ni se faca noua. Iar aici a spus ceva mai înalt. A spus nu numai atât, ci sa faci bine celui care te uraste, sa iubesti pe acela care te dusmaneste pe tine. Si Apostolul ne învata în chip asemanator, sfatuindu-ne ca nu se biruieste raul cu rau, ci raul se biruieste cu binele.

Dar noi pacatosii zicem: Cum sa binecuvintez sau cum sa-l iubesc pe acela care ma ocaraste si ma bate si ma vatama si pururea ma ponegreste? Cum sa-i fac eu bine aceluia? Deci zicem ca este cu neputinta aceasta. Ca nu pot eu sa-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palma, sau m-a ocarât sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rau fata de altul.

Da, asa este! Noi nu putem, pentru neputinta noastra. Dar sa nu credeti ca lucrul este în orice fel cu neputinta. Lucrul este cu putinta prin Dumnezeu, Care ne sta pururea în ajutor, daca noi ne silim. Cu puterea noastra nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Caci zice Mântuitorul: Toate sunt cu putinta celor ce cred.

Daca porunca aceasta înalta n-ar fi împlinit-o nimeni în Legea Darului si nici mai înainte de ea, am putea socoti aceasta învatatura peste putinta. Pagânii si alte popoare necrestine spun ca este cu neputinta sa iubim pe cel ce ne face rau. Dar noi nu avem dreptul sa zicem aceasta!

Iata ca în Legea Veche David iubea pe Saul, si când auzea ca acesta a cazut la pamânt, ca îl muncea duhul cel necurat, David mergea la vrajmasul sau Saul, la Saul care-l prigonea si cauta sa-l omoare, se ducea si-i cânta psalmi. Si duhul cel rau, auzind puterea psalmilor, se ducea de la Saul, care se linistea.

Dar când se scula de jos, întreba unde-i David si punea mâna pe sulita sa-l omoare. Si de trei ori a lovit cu sulita în perete, socotind sa-l omoare pe David, pe doctorul lui. David îl facea sanatos, izba-vindu-l de dracul care-l muncea fara odihna, iar el se lupta cu binefacatorul lui, ca sa-l omoare.

Dar David si-a aratat dragostea fata de vrajmasul sau si alta data. Când dormea Saul în pustiul Zif si ostirea lui dormea cu dânsul, David a gasit pe Saul în pestera, unde dormea. Si Abisai, un general din oastea lui David îl sfatuia: Acum Dumnezeu a dat pe vrajmasul tau în mâinile tale; îngaduie-mi deci sa-l pironesc de pamânt cu sulita.

Dar auzi ce spune David: Sa nu-l ucizi, caci cine va ridica mâna asupra unsului lui Dumnezeu si va ramâne nepedepsit? Ca Saul era uns ca împarat.

S-a dus David la capul lui Saul si i-a taiat numai o bucata din haina, ca sa stie ca a fost aproape de el. Si i-a crutat viata, zicând: Ma tem de Dumnezeu sa fac rau celui ce vrea sa-mi ia viata!

Si asa David, înainte cu vreo mie de ani de Legea Darului, a împlinit aceasta Evanghelie, adica a iubit pe vrajmasul sau. Saul îl cauta cu 4000 de ostasi pe David în toate partile Palestinei ca sa-l omoare, sa-i ia viata, iar acela, când l-a avut în mâna lui, i-a crutat viata spunând: "Nu, Doamne fereste! Nu-i voi face rau, ca este unsul Domnului". Vezi dragoste de vrajmasi împlinita înainte de Legea Darului?

Dar Moise, nu tot asa a facut? Poporul cârtea împotriva lui si se razvratise împotriva lui Dumnezeu, abatându-se la idolatrie. Iar când i-a spus Dumnezeu: Eu ma uit la poporul acesta si vad ca este popor tare la cerbice. Lasa-Ma, dar acum sa se aprinda mânia Mea asupra lor, sa-i pierd! Moise a zis: O, Doamne, rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris. Adica vreau sa mor mai bine eu, decât sa piara poporul, cu toate ca ei m-au amarât si au cârtit împotriva mea si putin a fost sa nu ma ucida cu pietre la Rafidin, pentru ca i-am scos din Egipt.

Iata cum aceasta porunca evanghelica, care ne pare cu neputinta noua, pacatosilor, au împlinit-o alti alesi ai lui Dumnezeu, cu mii de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume!

Dar Arhidiaconul Stefan, usa mucenicilor, cea dintâi oaie a lui Hristos care a mers în urma Lui, cum a murit? Aceia îl ucideau cu pietre, iar el, facând rugaciuni, a îngenunchiat si când îl loveau cu bolovanii, vazând ca se sfârseste, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse, primeste duhul meu si nu le socoti lor pacatul acesta. Si zicând acestea a adormit. Si asa sluga cea buna s-a dus dupa Stapânul Hristos.

Vedem multe pilde si în Vechiul si în Noul Testament, care dovedesc ca multi alesi ai lui Dumnezeu au împlinit aceasta Evanghelie, cu desa-vârsire, înca din vechime.

Apostolii, ce spun? Când erau huliti si prigo-niti, raspundeau prin vorbire de bine si mângâiere. Si nici unul nu se razbuna cu rau, ci biruiau raul cu binele. Deci si ei împlineau aceasta porunca a Evangheliei.

Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit-o mai înainte de toti cei din Legea Darului. Caci atunci când era pe Sfânta Cruce rastignit, se ruga pentru aceia care îi bateau cuie în mâini si picioare si zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! Deci Mântui-torul si cu cuvântul si cu fapta ne-a învatat ca putem sa iubim pe vrajmasi.

Dumnezeu, daca n-ar face acest lucru cu oamenii si cu popoarele de pe fata pamântului, n-ar mai fi nici un om pe tot globul. Oare cum ploua El peste toate popoarele pamântului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum ploua El peste crestinii, care numai cu numele sunt crestini, si-L rastignesc în toata clipa cu faradelegile lor? Îl înjuram, Îl batjocorim, Îl hulim, ne abatem de la credinta la ura; cum ploua peste noi?

Ar trebuie sa ploua numai în gradina celui ce-L cinsteste pe El; ar trebui sa rasara soarele numai peste cei drepti, iar la ceilalti, la pacatosi, sa fie întuneric.

Dar nu este asa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun si prea milostiv, rasare soarele Sau si peste cei buni si peste cei rai si ploua si peste drepti si peste nedrepti.

Daca Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii si daca ar aduce mânie în toate zilele pentru pacatele noastre, ar trebuie sa stam mereu fara sa rasara soarele si fara sa avem picatura de apa pe fata pamântului, pentru ca toti si în toata vremea suntem vrajmasii lui Dumnezeu, pentru ca nu împlinim poruncile Lui, si-L urâm si ne împotrivim voii Lui.

Dar Dumnezeu nu face asa si nu tine socoteala de pacatele noastre. În bunatatea Lui cea nemarginita, acopera cu mila si cu dragostea Sa toate neputintele, rautatile si faradelegile lumii.

Dar poate va zice cineva: "Dumnezeu poate face aceasta, pentru ca este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om si dupa legea firii eu nu pot sa-l iubesc pe cel ce ma uraste".

Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Si noi daca ne rugam Lui si daca ramânem întru El, putem face pururea acest lucru. Caci zice: Ramâneti întru Mine si Eu întru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca ne rugam Preasfântului si Preabunului Dumnezeu, El ne ajuta si noua ca sa iubim pe cei ce ne urasc, sa facem bine celor ce ne fac rau, sa binecuvântam pe cei ce ne vatama pe noi.

Daca Dumnezeu a facut aceasta, fiind fara de pacat, noi pacatosii nu trebuie sa ne iubim unul pe altul si sa ne purtam sarcina unul altuia?

Zice Sfântul Maxim Marturisitorul: "Dar poate nu poti sa iubesti pe vrajmasul tau când te simti nedreptatit de dânsul; poate aceasta nu o poti face deocamdata. Dar macar taci, rabda si roaga-te lui Dumnezeu. Macar nu te razbuna pe el si macar în suflet poarta cu întelegere neputinta acestuia în vremea lui de tulburare. Dupa aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu si-ti va da tie dar si putere sa-l iubesti din toata inima pe cel ce ti-a facut rau. Dar întâi si întâi te roaga!"

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu si de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri si din cele cinci, doua sunt bune, una mijlocie si doua sunt de lepadat.

Cele doua bune sunt: Sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si din tot sufletul si din toata puterea, iar pe aproapele sa-l iubim ca pe noi însine.

O alta iubire, este dragostea cea fireasca, pe care o au parintii pentru copii si copiii pentru parintii lor, si dragostea pe care o au fratii si surorile si rudeniile dupa trup între ei, adica de origine fireasca. Aceasta nu este de condamnat, adica nu trebuie sa ocolim, dar nici sa câstigam mare lucru din ea, fiind fireasca si sadita de Dumnezeu în om.

Apoi mai sunt doua feluri de iubiri: cea trupeasca, când cineva iubeste cu patima pe altcineva; si cea însotita cu iubirea de argint, când cineva iubeste pe altul ca îi da bani sau îi da alta avere. Acestea sunt patimase si sunt de lepadat.

Ba chiar si cea de mijloc este de condamnat atunci când este exagerata.

Ne spun Sfintii Parinti: "Cauta la firea ta, omule, si daca voiesti sa-ti faca altul bine si sa-i fie mila de tine, când esti tulburat si ispitit si necajit, sa-ti fie si tie mila de altul, deopotriva cu tine. Si el este om, si el este ispitit, si el are necazuri, si el are diavoli care îl asupresc, si el are patimi înauntru si în afara!" Deci sa nu-l urasti, ca si tu mâine vei avea aceleasi încercari! Si asa vom învata dragostea de aproapele, daca vom socoti cele ale firii, ca suntem adica de o fire cu dânsul.

Dar sa privim spre noi si spre porunca Evangheliei de astazi. Daca noi nu numai ca nu iubim pe cei ce ne fac rau, nu numai ca nu binecu-vântam pe cei ce ne blestema, nu numai ca nu dam cu împrumut la aceia de la care trebuie sa nu ne gândim sa luam înapoi, ci chiar cautam sa ne raz-bunam numaidecât asupra celui ce ne-a facut rau, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei si ai mâniei lui Dumnezeu! Caci avem în mintea noastra gândul de a ne razbuna pe cel ce ne-a facut rau.

Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi si nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem niste tâlhari, niste ucigasi de buna voie, chiar daca n-am facut ucidere, odata ce pândim sa ne razbunam cu rautate asupra fratelui si cautam sa darâmam slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigasi mai înainte de a face ucidere. De ce? Caci ucidem slava si cinstea lui, averea lui si altele ca acestea.

De aceea bine a spus Sfântul Apostol si Evan-ghelist Ioan: Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de om este! Chiar daca n-a ucis cu mâna sau cu batul, caci cu gândul îl uraste si cauta sa se razbune si pândeste pe fratele sau sa-i faca vreun rau.

El este un ucigas în inima sa si de îl va gasi moartea asa, vai si amar! Ca ucigas este si cu ucigasii va avea parte. Daca a murit cineva întunecat la inima si nu a iertat pe fratele sau, nu poate sa primeasca iertare în ziua judecatii si în ceasul mortii. Caci zice Domnul: De nu vom ierta din inima greselile fratelui nostru, nici Tatal nostru cel din cer nu ne va ierta noua greselile noastre!

De aceea sa ne fie mila unul de altul; sa purtam sarcina unul altuia, ca sa împlinim legea lui Hristos, adica legea dragostei care ne porunceste iubirea de vrajmasi.

Pe toti sa-i miluim, pe toti sa-i iertam pentru dragostea lui Hristos.

Parintele Cleopa

 http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1045-precum-voiti-sa-va-faca-voua-oamenii,-faceti-le-si-voi-asemenea