Umorul

Umorul si ironia sunt doua trasaturi de baza ale spiritului romanesc, drept pentru care, lipsa de umor este resimtita aproape ca un defect moral. Poreclele constituie o dovada incontestabila a acestui lucru, precum si istorisirile hazlii care s-au tot pus in circulatia orala.

Zambetul, care insoteste intotdeauna umorul, este o forma de deschidere a fiintei umane spre comuniunea cu celalalt. Daca intalnirea dintre doua persoane este ca o sarbatoare, zambetul este acela care exprima bucuria sarbatorii. Un zambet curat face sa cada zidurile patimase care ii despart pe oameni.

Umorul usureaza relatiile umane, printr-o punere in relief a umanitatii simple si calde a fiecaruia. Cand incercarea de umanizare prin umor nu ajunge la rezultatul dorit, romanul recurge la o operatia mai aspra, prin ironie, urmarind insa acelasi scop nobil.

Prin umor si ironie se exercita o adevarata pedagogie sociala, romanul dand dovada de un ascutit spirit de observatie, precum si de o fina sesizare a oricarui lucru care se abate de la masura cuvenita. Umorul este, astfel, un fel de frana a societatii impotriva tuturor pornirilor necuvenite ale membrilor ei, indemnand, totodata, pe cel in cauza, la observarea si vindecarea defectului sau. Aceasta intuitie, a celei mai usoare denaturari a chipului uman firesc, poate fi socotita drept o virtute a neamului nostru.

Romanul face haz de necaz !

Bancul, ca expresie concreta a umorului, este o forma autentica de creativitate orala, el izvorand tocmai din acel "a face haz de necaz" al romanului. In general, acesta reprezinta o manifestare anonima si nescrisa a opiniei publice, fiind totodata un semn de netagaduit al unei nealinieri interioare in fata tendintei de depersonalizare a societatii actuale.

Romanul se foloseste de umor si de ironie chiar si in cele mai serioase momente. Exista un zambet special in fata greutatilor, pe care romanul il cunoaste foarte bine. Acest zambet, prin care taria necazurilor este diminuata, izvoraste dintr-o rezistenta interioara a omului si reprezinta o forma de lupta a poporului nostru fata de greutati. Prin acest zambet se afirma constiinta superioritatii omului aflat in comuniune, in fata oricarei greutati.

Precum zice romanul, nu este bine "sa pui totul la inima", caci necazurile vin si pleaca, iar tu se cuvine sa ramai zambitor si nevatamat. Daca te loveste necazul, arata-te mai puternic decit el, caci de te vei arata mai slab, vei deveni robul lui. Rade de necaz, iar acesta se va indeparta de la tine neputincios si rusinat.

Umorul practicat de roman in fata necazurilor reprezinta sfidarea acestora si hotararea de a le infrunta fara teama. Zambetul si umorul de acest tip se transforma intr-o comunicare de putere catre semenii aflati sub povara greutatilor, ca intr-un fel de incurajare a acestora. La baza acestei stari se afla nadejdea si increderea in purtarea de grija a lui Dumnezeu, care nu ingaduie omului greutati mai mari decat poate duce.

Umorul este deosebit de important in cresterea si educatia copiilor. Copilul trebuie ferit de biciuirea apasatoare a grijilor parintilor, precum si de incruntarea si sentimentul de neputinta al celor mari. Cei mici trebuie sa aiba in permanenta sentimentul ca cei mari sunt mai tari decat toate imprejurarile vietii, pentru a se simti langa ei la adapost de orice spaima. La randul lor, prin curatenia si rasul lor, copiii exercita o influenta binefacatoare asupra adultilor, mentinandu-i pe acestia in umanitatea lor.

Umorul este inlocuit de vulgaritate !

In ultimii ani, umorul romanesc a devenit o adevarata caricatura. Umorul autentic este acela care, dupa cativa zeci de ani, inca mai are puterea de a destinde. Inainte, scenetele de umor erau jucate de actori bine pregatiti, dupa texte compuse de scriitori de seama, in timp ce astazi, umorul romanesc este asediat de personaje din ce in ce mai agresive, din punct de vedere cultural.

Prin desfigurarea umorului autentic ii dispretuim pe marii nostri actori sau... ajungem sa ii cinstim si mai mult, vazand ca operele lor nu isi pierd valoarea, indiferent de schimbarile culturale, sociale si politice.

Umorul actual are drept principal scop uniformizarea valorilor, toate valentele subtile ale umorului autentic fiind scoase din scena. Parca nu mai are gust ironia fina de odinioara, care continea invitatia la corectie. Astazi, in numele umorului, jignirile nu mai cunosc limita, pomenirea diavolului a devenit un ingredient de baza, iar gesturile practicate se aseamana izbitor de mult cu cele ale bolnavilor psihic. Nu mai este vizata gluma si indreptarea, ci batjocura si discreditarea publica.

Blasfemia si luarea in ras a celor sfinte este un ingredient gustat de tot mai multi dintre aceia care prefera sa vorbeasca despre Biserica stand in fotoliu, iar nu mergand la slujbe. Inainte de Revolutie, umorul nu batjocorea Biserica si pe slujitorii ei, insa, ce nu au facut comunistii, declarati atei, fac cei de astazi, in numele libertatii.

Ca fenomen social, bancul a cunoscut un regres vizibil si accelerat in ultimii ani, fiind concurat si substituit de gluma ieftina si vulgara. Disparitia umorului serios si al bancului cu valoare pedagogica indica un inceput de moarte sufleteasca, intr-o lume din ce in ce mai incruntata si alienata.

Teodor Danalache

http://www.crestinortodox.ro