Candela Bisericii arde pentru toţi!



marți, 13 noiembrie 2012

Patriarhul Bulgariei a trecut la Domnul

marți, 6 noiembrie 2012

Preafericitul Părinte Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei a trecut la cele veşnice în această dimineaţă la orele 04:00 în spitalul Lozeneţ din Sofia unde fusese internat în vederea efectuării unui tratament de durată. Patriarhul Maxim a condus Biserica Ortodoxă a Bulgariei din anul 1971, iar pe 29 octombrie 2012 a împlinit vârsta de 98 de ani.

Preafericitul Părinte Maxim s-a născut pe 29 octombrie 1914 în satul Oreshak, districtul Loveci. El a fost botezat cu numele de Marin Naidenov Minkov. A devenit frate de mănăstire la Mănăstirea Troyan şi apoi a studiat teologia ortodoxă la Universitatea din Sofia. A fost hirotonit Arhiereu în 1941, este numit secretarul general al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare în anul 1955, iar la 30 decembrie 1956 devine Episcop titular de Branitsa.

La 30 octombrie 1960 a fost ales Mitropolit de Loveci. După trecerea la cele veşnice a Patriarhului Kiril în data de 7 martie 1971 Preafericitul Maxim a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei la data de 4 iulie 1971.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanţe pe care îl prezentăm în continuare:


Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare,
Preasfinţitului Părinte NAUM, Episcop-vicar, Secretarul Sfântului Sinod

Preasfinţia Voastră,

Cu profundă tristețe creștină, am primit vestea trecerii din această lume, după o îndelungată suferinţă, a fratelui nostru în Hristos și împreună-slujitor, de binecuvântată memorie, Patriarhul Maxim al Bulgariei.

În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clerului și a credincioșilor ortodocşi din România, împărtășim durerea acestui eveniment și transmitem condoleanţe ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii soră Ortodoxă Bulgară şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel Veșnic, să odihnească sufletul său în pace împreună cu cei drepți, iar pe întregul popor ortodox din Bulgaria să-l păzească și să-l întărească în credință.

Veşnica lui pomenire!


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa:Basilica.ro

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE