Candela Bisericii arde pentru toţi!



luni, 26 noiembrie 2012

94 de ani de la naşterea Părintelui Galeriu




Pe 21 noiembrie se împlinesc 94 de ani de la naşterea Părintelui Constantin Galeriu.
A fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi duhovnici ai românilor, părinte spiritual şi sfătuitor al multor oameni, chiar şi în timpul regimului comunist care l-a persecutat sistematic.
A îmbinat extraordinar trăirea duhovnicească şi cultura, fiind călăuză atât pentru intelectualii vremii, cât şi pentru credincioşii simpli.
Din anul 1974 a fost paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Capitală. Pentru câteva decenii, atât lăcaşul de cult, cât şi grădina din apropiere au fost animate de oamenii care veneau cu sutele să-şi asculte duhovnicul.
Chiar dacă părintele Constantin Galeriu nu mai este fizic printre noi, credincioşii îi simt rugăciunile. La mormântul său de sub streaşina bisericii în care a slujit atâţia ani ard mereu lumânări. Cărţile sale sunt retipărite astăzi şi mai ales cei tineri le citesc cu interes. Omiliile, conferinţele şi zecile de interviuri înregistrate sunt pentru fiecare dintre noi comori nepreţuite din care avem mereu ceva de învăţat.
Părintele Galeriu

Sursă: Basilica
*

Iubirea e dumnezeiască. "Dumnezeu este iubire" (Ioan IV, 8). Exis­tenţa în iubire, Dumnezeu este totodată viaţa, iubirea fiind principiul vieţii ; orice viaţă se naşte din iubire.
Dar, Dumnezeu este iubire pentru că este Treime. În Treime stă posibilitatea iubirii şi bogăţia vieţii. În monolog, în vorbirea doar cu sine nu se poate naşte decât iubirea de sine. În doi, cum s-a observat (Hugues de Saint Victor, Pr. Prof. D. Staniloae), fiecare se gustă pe sine din iubirea celuilalt şi egoismul nu e deplin depăşit. Numai când iubirea fiecăruia din cei doi se revarsă într-un altul, se dezvăluie iubirea şi viaţa în plenitudinea ei, ne-egoistă, reala lepădare şi uitare de sine, pentru instituirea vieţii altuia.
În Dumnezeu, iubirea este viaţa Tatălui care se revarsă în Fiul, "Chipul" Slavei Sale (Ef. I, 17 ; Col. I, 15) ; şi, în Duhul Sfânt, Care este "Sânul" iubirii Sale (Ioan I, 18) ; în Treime este astfel plenitudinea iu­birii şi a vieţii.


Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE