Candela Bisericii arde pentru toţi!



joi, 11 octombrie 2012

Pacatele mici si pacatele mari


Catehismele ortodoxe, dar si manualele de etica sau de teologie morala prezinta pe langa invataturile morale, religioase ale Bisericii si alte notiuni de baza ce tin de abecedarul credintei ori notiuni despre virtutile morale si teologice. Aflam, insa din ele, de asemenea si informatii despre pacatele omenesti si despre patimile sau viciile care se nasc din acestea.

Ele sunt clasificate pe categorii in: pacate capitale, pacate strigatoare la cer, pacate impotriva Duhului Sfant, unele fiind considerate mai mari si mai grave, altele mai mici, mai neinsemnate, etc.

Nu doresc, insa, sa fac clasificari ale acestora sau sa le asez in definitii si in formule didactice. S-a facut acest lucru, deja!

Doresc, totusi, sa fac un contur, sa creionez cateva explicitari de nuante, pentru a deslusi mai clar, ceea ce este negru de ceea ce este alb, apoi sa delimitez zona de gri, de compromis, acolo unde cel mai adesea se intalnesc, se compun realitati contrare.

De aceea, multi tineri sunt nauciti de aceasta bulversare de valori, de acest amestec ilicit de false "virtuti" ale omului modern, care a ajuns, asa cum s-a prorocit pentru zilele din urma: "sa zica binelui rau si raului bine" .

Trebuie sa recunoastem astazi prezenta in discursul public, dar si in realitatea vietii cotidiene, in atitudini si in comportamentele oamenilor a unor realitati din spectre diametral opuse ce convietuiesc nefiresc in personalitatile lor, a unui amestec elucubrant de valori opuse, desi coabitarea lor este nenaturala, nefireasca...Oameni care fac rau semenilor sai sunt aplaudati, apreciati si promovati, precum sunt si oameni ce infrunta realitatea cu demnitate si curaj si iau atitudine, dar care sunt pedepsiti sau au de suferit pentru dreptatea lor. Cei din prima categorie triumfa prin insasi rautatea lor, prin viclenie si obraznicie, iar cei cuminti sunt umiliti sau sufera fiind pusi la punct chiar de "tortionarii" lor.

Desigur, aceste situatii de viata nu se regasesc in manuale, ele fiind cazuri neobisnuite, absurde care se inscriu in ceea ce numim paradoxuri. Exista virtuti paradoxale, precum si pacate paradoxale. Ele sunt greu de definit. Un mare pacatos poate fi la un moment dat mai virtuos intr-o anumita speta, decat un drept care si el poate gresi in aceeasi speta. Un sarac pacatos care fura este mai putin vinovat decat un bogat care fura. O persoana publica care scapa un porumbel pe gura la televizor, unde se uita cateva milioane de oameni poate fi mai ridicol decat un vecin care urla la nevasta si injura, dar nu-l aude nimeni. Un profesor universitar care peroreaza pe un subiect aberant in fata studentilor sustinand niste enormitati poate fi mai penibil decat un prost care nu stie nimic sau un nebun care tace. O sotie infidela este mai pacatoasa decat o desfranata, la fel si sotul cununat, daca face acelasi lucru.

Asadar, putem intalni virtuti, in mod paradoxal la un pacatos, adica virtuti paradoxale, precum putem observa si pacate mari la unii drepti, care in mod paradoxal nu ar trebui sa greseasca atat de usor.

Unele dintre aceste cazuri nu sunt cuprinse in cartile de morala despre pacate, despre patimi, intrucat intervin aceste paradoxuri ale vietii. Ele se intampla datorita si Pedagogiei divine care smereste pe toti, si pe drepti si pe pacatosi, invatandu-i unii prin altii, indreptandu-i unii prin altii. El aminteste tuturor ca "si pacatosii au un viitor si dreptii un trecut".

Viata confirma existenta si a acestor situatii paradoxale, care sar din tiparele si definitiile de manual, de tipic, care ies din canoanele gandirii logice.

O astfel de formulare paradoxala, care mi-a trezit curiozitatea si m-a determinat sa-i patrund sensurile ascunse este urmatoarea:

"Sunt pacate mici care nu sunt mici, precum exista si pacate mari care nu sunt pacate mari."

Exemple sunt si acestea : betivul si betia, desfranarea si caderea in acest pacat din slabiciune, avaritia si grija de sine.

Prin urmare, cel care bea zilnic, dar fara sa se imbete, risipind o gramada de bani pe bautura, in comparatie cu un altul care nu bea, decat foarte rar si doar la ocazii, cum este el in comparatie cu celalalt?

Primul are un viciu deja instalat, ce-l robeste zilnic muncindu-l cu patima. El fiind mai rezistent la bautura nu se face de ras si nu se cunoaste cat de "virtuos" este pentru ca avand "darul betiei" este mai antrenat in sportul cu halbele. Apoi este cazul celui de-al II-lea, care in mod accidental s-a facut pulbere la o nunta, imbatandu-se peste masura pentru ca, el nefiind obisnuit sa bea, a trecut peste limite sub ochii tuturor. Unul bea pe ascuns si nu-l stie nimeni, poate doar cei din familie, altul bea pe fata numai la cate o ocazie si apoi este aratat cu degetul.

Sa amintim alta situatie: patima lacomiei, a avaritiei ori viciul zgarceniei...

Una este sa aduni si sa muncesti doar pentru ai tai, alta este sa aduni si sa muncesti pentru altii.

Am auzit pe unii care se laudau cu multimea copiilor lor si cum se ostenesc ei de dimineata pana seara pentru agoniseala celor de trebuinta pentru cei de acasa.

Firesc lucru si chiar de apreciat, insa aceasta nu-i suprema virtute a dragostei de aproapele si anume: grija doar pentru cei dragi, pentru cei de acasa.

Cand te nevoiesti doar pentru tine si ai tai, iar orizontul iubirii si al milei crestine nu-i cuprinde decat pe acestia, mai este mult de lucrat pentru desavarsire. "Si paganii fac acest lucru", zice Mantuitorul.

A avea copii si a avea grija de ei este un lucru firesc.

A avea grija de copiii altora, a hrani guri straine, a imbraca si pe altii, a avea fini de botez sau de cununie, fata de care ca nas te ingrijesti macar din cand in cand cu cele necesare vietii lor sau cel putin pe care-i inconjuri cu dragoste si sustinere morala, toate aceste fapte bune sunt tot atat de parintesti ca si a celor cu mai multi copii. Uite asa poate fi unul cu mai putini copii mai virtuos, decat unul cu mai multi copii, dar mai zgarcit.

Iubirea fata de straini, in general, este o virtute rara, in conditiile promovarii individualismului si egoismului la toate nivelele: individ, familie, societate.

Preocuparile celor care extrapoleaza iubirea lor la toti oamenii, care depasesc cu mult universul "zeilor casnici" si care nu-si incarcereaza dragostea intre zidurile casei, ii invrednicesc pe acestia de o dragoste mai mare si de un dar mai bogat din partea lui Dumnezeu, intrucat extensiunea actionala crestina a faptelor bune si expansiunea continua a iubirii ii face pe acestia sa se asemene tot mai mult cu Dumnezeu, care iubeste si cheama pe toti.

Cei care se limiteaza doar unei convietuiri caldicele, cu mamica, taticu si copilasii si inca vreo 2-3 rude, ar fi bine sa mediteze la cuvintele Domnul nostru Iisus Hristos: "Cine va iubi pe mama, pe tata, pe fiu, pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine"...

Asadar, asa cum s-a zis de atatea ori: "Aparentele inseala". Paradoxurile confirma si ele aceasta zicere. Se prea poate ca betivul de la coltul strazii sa fie miluit de Domnul si intr-o zi sa se mantuiasca, stie Domnul aceasta dinainte, iar cea care da cu matura prin biserica dupa slujbe sa fie mai nevrednica de Imparatia cerurilor, datorita unor pacate ascunse sau convingerii ei statornice si autosuficiente, ca si-a facut datoria si ea merita mantuirea.

Unul poate avea o inima de aur, dar sa fie innoroiat o vreme in patima sa, iar pentru fondul sau sufletesc bun Dumnezeu sa-i dea o sansa intr-o zi, sa-i arate o cale de izbavire, iar altul, care face binele cu cartire, cu zavistie, sa nu-i fie socotita fapta cea buna facuta "la vedere" si cu rautate, intrucat doar de forma slujeste cu slava desarta si cu fariseim.

Deci , pacatele savarsite la vedere de cei mai mari in ranguri si dregatori lumesti sau bisericesti sunt mai mari decat ale oamenilor de rand care le savarsesc in ascuns.
Pacatele mici ale oamenilor mari pot fi mai mari pacate, decat pacatele mari ale oamenilor mici.

Se pot enumera o sumedenie de situatii in care ne-am grabit sa punem etichete, atunci cand i-am considerat pe unii oameni - sfinti ori fericiti ori mantuiti in aceasta viata si in adevar sa nu fi fost asa, iar pe altii, atunci cand i-am vazut urgisiti si pacatosi din cale afara, sa fi fost mai cuminti, mai impacati cu Dumnezeu si cu soarta lor decat ne-am fi asteptat noi.

Prin urmare, pacatele mari sunt mari daca le considera asa Dreptul Judecator, dupa judecatile Sale cele drepte si nepartinitoare, nu daca le consideram noi mari, dupa judecatile noastre cele strambe. Pacatele mici pot fi mari de exemplu in cazul celor chemati sa fie modele sau lideri de opinie sau ale conducatorilor, care avand o mai mare responsabilitate si find in pozitii de o mai mare vizibilitate publica, pot sminti o multime de oameni, care-i privesc si care-i asculta . Tot asa unele caderi mari ale oamenilor simpli si nevazuti in societate, care sunt lipsiti de har, de slava si de ajutor, ar putea fi considerate mai putin culpabile si mai usor de iertat de Cel care stie "calea si inima dreptilor", dar care cunoaste si inima pacatosilor si care prin pocainta isi vor salva sufletele.

Pr. Alin-Cristian Preotu


http://www.crestinortodox.ro/

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE