Mai mult decat orice alta
slujire, preotia se face prin om si pentru om. Intr-un limbaj modern,
putem spune ca preotul opereaza direct pe sufletul omului, pentru a-i
salva viata. Si, pentru ca sufletul este mai important decat tot
universul, rezulta ca si lucrarea savarsita in dreptul acestuia este cea
mai importanta decat toate celelalte si mai dificila.
Astazi, realizarea raporturilor
interumane este incomparabil mai problematica fata de vremurile
primavaratice ale crestinismului, intrucat veacul acesta de cumul si
sinteza al unor milenii de existenta si progres apare tot atat de
apasator si inextricabil precum dilematicul nod gordian; este,
realmente, un veac inglobat in noian de teorii si cunostinte, incat omul
abia se mai zareste printre ele.
In aceasta stare de fapt, preotul
trebuie sa aiba neincetat in vedere misiunea sa pastorala, adica sa-l
caute neincetat pe om. Sfantul Apostol Pavel precizeaza, fara echivoc,
corintenilor: "Eu nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru ca nu copiii
sunt datori sa agoniseasca pentru parinti, ci parintii pentru
copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui si ma voi cheltui pentru
sufletele voastre" (II Corinteni 12, 14-15). Cautarea omului este
preocuparea dumnezeiasca de capatai, din zorii existentei omenirii si
pana la sfarsitul acesteia. Dumnezeu il cauta pe om prin trimisii Sai,
pe care i-a facut "para de foc", ca sa aprinda dorul de Dumnezeu in
inima omului si sa lumineze in intuneric, pentru ca toti sa caute lumina
Adevarului.
Preotul trebuie sa stie sa vorbeasca
fiecarui om pe masura inimii lui, incat sa-i spuna celui dobandit la
adevarul crestin, precum i-au spus ucenicii lui Hristos: "Doamne, unde
sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice?" (Ioan 6, 68). Hristos ne
spune ca ne va face "pescari de oameni", iar una dintre cantarile
bisericesti ii numeste pe Apostoli "vanatori ai adancului". Dar, pentru
ca prada sa fie vanata bine, ea trebuie tintita in inima. La randul
sau, preotul, asemenea lui Dumnezeu, trebuie sa fie un bun cunoscator al
inimilor si un cercetator iscusit al adancului sufletelor.
Iscusinta pastorala a preotului, in a
face legatura temeinica, in scopul mantuirii, cu fiecare om incredintat
lui spre pastorire, este inteleasa ca "tact pastoral". Sfantul Apostol
Pavel defineste in mod inegalabil si foarte expresiv aceasta obligatie
pastorala, prin urmatorul cuvant: "M-am facut tuturor toate, ca in orice
chip sa mantuiesc pe unii" (I Corinteni 9, 22).
Sfantul Grigorie Dialogul, in cartea sa
"Regula pastorala", dedica patruzeci de capitole acestui aspect
esential al preotiei, dovedindu-ne ca intotdeauna pastoratia a fost
extrem de anevoioasa si ea il obliga pe preot la o optima pregatire si
atentie fata de sufletul pastoritilor sai, zicand: "Iubirea te va invata
sa plangi cu cei ce plang si sa te bucuri cu cei ce se bucura.
Preocuparea sincera si continua pentru mantuirea enoriasilor iti va da
pentru fiecare inima cheia cu care sa deschizi usa de la intrare si de
intelegere cu tot omul care doreste Adevarul si pacea."
Preotul este raspunzator sa aiba
"mintea lui Hristos" (I Corinteni 2, 16) si atunci, daca se va
invrednici de aceasta, asemenea lui Hristos Dumnezeu, va cunoste
adancurile fiecaruia si, ca un doctor iscusit, va sti sa tamaduiasca
orice rana. Pastoratia de care e responsabil clericul, dar nu numai el,
presupune cunoastere reciproca intre pastor si pastoriti.
Pastorul cel bun isi cunoaste oile sale
si ele il cunosc pe el, iar cunoasterea adevarata o face iubirea, care
"indelung rabda, este binevoitoare, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se
trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde
de manie, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de
adevar, toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le
rabda" (I Corinteni 13, 4-7).
In Biserica Ortodoxa nu exista o
deosebire simtitoare intre cler si credinciosi, precum exista la
romano-catolici, drept pentru care trebuie sa se mentina acel echilibru
pe care-l ofera ceea ce numim "lucrul in echipa", adica respectul
reciproc, dragostea dezinteresata si omenia, care ne leaga pe toti intru
una. Preotul este dator sa faca prezent, in sufletele oamenilor, harul
lui Dumnezeu, cu toate darurile pe care acesta le incumba.
Nu trebuie omise nici
responsabilitatile oamenilor de rand, in vederea mantuirii; ei sunt
datori sa-l sprijine pe preot si sa-l inconjoare cu respect si iubire.
De ceva vreme, se vorbeste de "apostolatul mirenilor", adica de faptul
ca, prin fapte si cuvinte curate, credinciosii de rand trebuie sa aduca
in jurul lor Lumina de care lumea are atata nevoie.
Teodor Danalache
http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu