Istoria celor două pietricele albastre

Cele două pietricele se lăudau de dimineaţa până seara: Noi suntem copiii cerului! Păstraţi distanţa! Noi avem sângele albastru! Desigur, îşi spuneau, vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prinţului de Galia. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri.
Într-o bună dimineaţă, un om s-a aplecat şi a cules cele două pietricele albastre. Ura! – au strigat ele. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă! Dar au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Mai târziu, o mână le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre preţioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Au zărit un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid nenorocit! Apa, uşor-uşor, a reuşit să fărâme câte puţin cimentul. După câteva luni cele două pietricele au putut să se mişte. Într-o noapte cele două pietricele au căzut pe pământ. Suntem libere – au strigat în culmea fericirii.
Însă, jos fiind, au putut vedea zidul pe care era un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Faţa, chipul blând şi dulce al Maicii Domnului, părea oarbă, căci îi lipseau ochii.
Oh, nu, au exclamat amândouă, dându-şi seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Îşi imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit şi cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită, dându-şi seama ce nechibzuite au fost.
La fel, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meşter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este aşezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul şi că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos şi mai potrivit să fie.