Timpul si locul mantuirii

In plansul de marti seara, Sfantul Efrem Sirul, spune: "Suflete, pentru ce astepti vreme, iar nu gand?"

Orice amanare a intoarcerii catre Dumnezeu este periculoasa, ea putand sa nu se mai implineasca vreodata. Mantuirea nu este un lucru care se planifica ori care are nevoie de lucruri exterioare. Nu! Singurul lucru de care avem nevoie pentru a pune inceput bun mantuirii noastre este gandul hotarat de a nu mai savarsi pacatul si de a inmulti dragostea lui Dumnezeu.

Gandul de a pune inceput mantuirii noastre nu are nevoie de timp, el fiind mai presus de timp. Intr-o clipa doar, talharul de pe Cruce s-a invrednicit de Rai. Aici si acum este momentul cel mai favorabil al mantuirii noastre. Aici, nu in alta parte; acum, nu altadata.

Crezand in cuvintele lui Dumnezeu si sfidand asa-zisa "intelepciune" a acestei lumi cazute, primim de la Dumnezeu putere duhovniceasca si ajungem sa implinim in viata noastra "cele cu neputinta la om", insa cu putinta la Dumnezeu (Luca 18, 27).

Timpul si locul mantuirii

Sotul, sotia, copiii, rudele, colegii de munca, vecinii, prietenii, locul in care traim si timpul vietii noastre sunt cele mai bune conditii in care sa ne mantuim, oricat de aspre ar fi unele dintre acestea. Inca si mai mult, in aceste conditii nu numai pe noi suntem datori sa ne sfintim, ci si pe cei de langa noi, impreuna cu locul si cu timpul.

Parintele Clement Paunescu, duhovnicul de la Manastirea Aninoasa, spune: "Sotia, copii, parintii, vecinii, locul de munca sunt ideale pentru fiecare dintre noi. Sa va spun de ce. Daca nu ar fi asa, la Judecata, am zice: "Doamne, eu as fi mers pe calea mantuirii, dar sotia, copii, locul de munca m-au tras inapoi." Nu! O sa vedem, Dincolo, ca toate au fost cele mai bune pentru noi. Timpul in care traim. "Eu, Clement, traiesc timpul cel mai bun al mantuirii mele." Acum este timpul optim pentru mantuirea mea si asa trebuie sa gandim fiecare."

La randul sau, parintele Ghelasie de la Frasinei, spune: "Fiecare trebuie ca, in locul in care este, sa se aduca pe sine si pe cei din jur, toate, in dar lui Dumnezeu, in chip tainic, si acest Ritual al neincetatei inchinari si liturghisiri a voii lui Dumnezeu va incepe sa arda pacatul. (...) Sa rabzi, cu multumire si tarie neclintita, stand intr-un loc (familie, serviciu, chilie), nemiscat in inchinarea cea catre Domnul, aduce cu sine un foc al prefacerii care incepe sa-i stimuleze-angajeze, intr-un anume fel, pe toti cei din jur. (...) Sa ramai acolo unde esti, cum vrei sa se schimbe ceva, daca nu isi poarta fiecare cu barbatie crucea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Nu te interesa prea mult de ce fac ceilalti si, mai ales, nu raspunde la provocari, tine-ti cu strictete canonul de ascultare si ritualul de rugaciune-inchinare, ca pe legamantul starii impreuna cu Dumnezeu. (...) Cei rai si cei buni trebuie sa stea impreuna, sa se inteleaga cumva, acasa, la serviciu, peste tot. Cei cu ravna duhovniceasca stau in mijlocul celorlalti, nestiuti de nimeni, si se roaga in taina si Dumnezeu lucreaza prin ei. Si asa, fara sa se bage de seama, Domnul schimba raul in bine. Aici e marea taina, ca Dumnezeu asteapta pana la sfarsit si cei rai se pot intoarce in ultimul ceas. Cu o rugaciune curata, inaltata catre Hristos, sfintii au scos pe aproapele din iad. Important e sa pui intre tine si celalalt pe Hristos, ca El este Calea de la inima la inima."

Timpul in care ne miscam (acum si aici) poate fi "timp al caderii" sau "timp al ridicarii", in functie de credinta si de vointa noastra; poate fi "timp al rodirii" sau "timp al risipirii" darurilor primite de la Dumnezeu. Numai de noi depinde sfintirea sau profanarea timpului vietii noastre.

In plansul de marti seara, Sfantul Efrem Sirul ne invata sa ne rugam, zicand: "Cu indrazneala totdeauna striga Dascalul: Primeste, cel ce esti intru stapanire, fraul; cel intru robie, cinstea cea intocmai; saracule, bogatia cea nejefuita. Pentru ce nu vrei slobozenia, ci stramtorarea? Pentru ce astepti vreme, iar nu gand? Pentru ce esti prieten celui viclean, si nu ai dor de mantuire? Pentru ce nu ajutam firii, avand vreme? Pana inca esti domn al gandurilor tale; pana nu se osteneste trupul si cugetarea; pana nu intru puterea altora zace binele tau; pana aratat iti este tie darul, iar nu cu indoiala, si de adancul inimii tale darul se apuca; pana cand lacrimile tale sunt vestiri pentru iesirea ta: intampina, stai vitejeste impotriva patimilor impreuna cu ajutorul lui Dumnezeu la razboi; fa vitejie asupra lui Goliat, sa nu apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai-nainte ucigasul, ca nu cineva din silitorii si din rapitorii imparatiei sa te incuie pe tine afara."

Teodor Danalache