Candela Bisericii arde pentru toţi!



luni, 2 iulie 2012

Dumnezeu sau „copiatul”, ce ne poate fi mai de ajutor la examene



Societatea noastră în ultimile zile este atinsă de subiectul Bacalauriatului. Și mai ales de problemele prin care trece tineretul nostru în aceaste zile. Desigur că nici un părinte nu își dorește să audă de copilul său că a ajuns la metoda de copiere. Dar nici nu și-ar dori să aibă rezultate negative. Și atunci să ne întrebăm oare unde este soluția plauzibilă în aceste situații. Desigur că Mass Media noastră vorbește despre acest subiect foarte tare și pe un ton ridicat, pentru a pune în panică societatea. Dar nici Biserica nu tace pe această linie, chiar dacă nu strigă așa de tare.

Cu durere în suflet ținem să spune că foarte puțini din elevi mai ajung să apeleze la Puterile Cerești, puteri care sunt mai presus de cele ale omului. Iar acest neajuns vine din puțina noastră credință la care am ajuns. Ne încredințăm prea mult în puterile noastre și în șiretlicurile diavolești și uităm de cele ce sunt mai presus de noi și de capacitatea noastră mintală.

Și o întrebare pe care aș adresa-o întregii societăți: oare câți dintre elevii noștri au fost după binecuvântare la Părintele Duhovnic? Oare câți dintre elevii noștri au mers la examene cu gândul: Doamne eu am învățat cât mi-a fost în putere în rest îmi încredințez viitorul meu profesional în mâinile Tale. Viitor care începe chiar din acest moment: al examenelor de Bacalaureat. Dimpotrivă, unii mergând la examente sunt preocupați cum să facă să nu fie descoperite de supraveghetori folosirea „surselor de inspirație". Degradare mare ajunge cei care vor fi expuși în viitor să ne reprezinte. Și toate acestea sunt din vina noastră, a părinților. A slăbit credința ba și mai mult se răcește cu totul. Și după cum spunea și Sf. Pelagheia din Reazani: „Distrugerea nu va fi ceva exterior nouă ci chiar în interiorul nostru”. Iată de unde trebuie să începem refacerea binelui.

De aceea recomand:

1. Pentru părinți: „Aprindeți flacăra credinței și a fricii de Dumnezeu în sufletul copiilor voștri” și nu îi lăsați pradă răului vremurilor noastre: calculator, televizor, distracții necuvenite și neziditoare - lucruri care fură din timpul copilului care trebuie să fie dedicat învățatului. Odată ce veți face să aibă credință și frică de Dumnezeu în interiorul lor nu vor avea de pierdut ci mereu vor face doar binele. Atât pentru ei cât și pentru cei care îi înconjoară. Și rămâneți mereu în rugăciune pentru ei: „Rugăciunea părinților pentru copii”. Iar de vă confruntați cu incompetențele copiilor în a învăța tot voi sunteți cei care puteți aduce luminarea lor: „Rugăciunea pentru copiii ce nu pot lesne învăța”. Mereu fiți-le alături în cuvânt bun și cu îndemn la smerenie și rugăciune.

2. Pentru copii(elevi, studenți): „Dumnezeu este cel care ne poate fi de ajutor, chiar și în acele momente când pentru noi pare imposibil” - „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu”. Depuneți efortul maxim în a vă îmbogăți cunoștințele pe perioada studiilor iar restul să rămână în „putința lui Dumnezeu”. Iar „îmbogățirea” care va crește în baza studiilor să nu o faceți pentru note ci pentru dorința de a „deveni mai buni”. Faceți o legătură cu Biserica și cu Duhovnicul și prin rugăciunile lor veți ajunge să treceți învingători peste valurile care vă sunt puse în față, de viața aceasta. Vă așteptăm mereu cu întrebări și cu nelămuriri chiar la noi pe site dar vă mai recomand un blog, care prin denumirea lui mi sa părut puțin ciudat. Și numai după ce l-am cercetat în esența lui am observat că e chiar ceea de ce avem nevoie: „Blogul "Ajutor la examene"”. Intrați și vedeți trăirile altora, prin ce au trecut alții și cum a lucrat Dumnezeu. Și uitați: „Rugăciunea face minuni”: „Rugăciunea învățăceilor”.

3. Pentru învățători(de la cei din școală până la cei din posturi postuniversitare): Ajutați copiii să însușească cunoștințele necesare și nu cu alte ajutoare(copiat cu plată și nici fără plată). Dați o mână de ajutor și implicați-vă mai mult în însușirea reușită a materialului. Voi veți fi cei care va da răspuns dureros la judecată dar și puteți face viitorul nostru să înflorească și să ne bucurăm de ceea ce avem. Priviți medelele pe care le aveți și încercați să fiți asemenea lor, căutând doar numai și numai: desăvârșirea în domeniul ce îl dețineți.

Nu vă lăsați pradă celor din această lume, pentru că scopul vieții noastre nu e în această lume. Căutați mult mai mult. Nu rămâneți doar la nivelul: „notei”, „copiatului”, „certificat”, „diplomă”, „...”. Mergeți mult mai la „adânc” și încercați să deveniți buni și demni atât de ajutor pentru aproapele nostru cât și demni de cuântul lui Hristos care va fi rostit la Judecată: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” Matei cap. 25.

Toți să ne sârguim atât cât ni se cere și să luptăm: Nu numai să strigăm.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu - Magistru în Teologie

Sursa:http://ortodoxia.md/

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE