Pocăinţa fiului şi iertarea Tatălui

(rugăciune de implorare )
,,Vezi-mă, Stăpâne, gol, vezi-mă lipsit de toată virtutea străin şi sărac foarte întru toate şi neavând ce să dau spre cumpărarea Ta, Cuvinte, deci miluieşte-mă, Singurul fără de răutate, Dumnezeul meu!
Căci ce voi afla în lume, o, Dumnezeule, să dau egal în valoare cu preţul Tău, Celui Ce ai făcut toate?
Ce a dat, deci, desfrânata, ce a adus tâlharul, iar risipitorul fiu, Hristoase al meu, ce bogăţie a oferit?”

(răspunsul lui Hristos)
,,Da, mi-au adus daruri, da, mi-au adus bogăţie; dându-mi tot ceea ce au avut, au luat mărgăritarul cel mai bun decât lumea toată. Acestea adu-mi-le şi tu, de voieşti, şi-l vei primi, fără îndoială. După aceea vino la Mine şi îndată îţi voi arăta, mărgăritarul pe care l-au primit aceia şi te vei bucura; iar sufletul însuşi de vei da, să socoteşti că nu are nicio valoare, să cuge tic ă nu valorează nimic…
Fiul risipitor întorcându-se din inimă s-a pocăit cu adevărat, şi fiul al meu ce era mai înainte nu a venit ca fiu al Meu, ci ca unul din argaţii Mei mă ruga a se face.
Şi nu grăia numai cu gura, ci şi cu sufletul vorbea, şi cu faptele arăta ceea ce prin cuvinte spunea.
Smerenia acestuia m-a atras spre îndurare şi l-am îmbogăţit îndată şi l-am slăvit numaidecât, căci îl vedeam venind la Mine din tot sufletul, căci înapoi defel nu s-a mai depărtat cu raţiunea, cum fac aceasta mulţi.
Astfel deci, de se apropie tot omul şi cade la picioarele Mele cu adevat,- să audă toată făptura – îl voi primi numaidecât.
Iar cine cu viclenie voieşte a lua harul Meu, cu făţărnicie se apropie, sau răutatea avându-o în sine sau încrezânu-se în faptele sale, stăpânit de mândrie sau de pizmă, nu va avea parte cu Mine, Hristosul…”

(rugăciunea celui ce se pocăieşte)
,,O, Hristoase al meu şi Dumnezeul meu, primeşte-mă ca pe unul din slugile Tale cele de mai pe urmă şi învredniceşte-mă de aici să-Ţi slujesc, Mântuitorul meu, şi să primesc Duhul Tău dumnezeiesc ca arvună a Împărăţiei, iar acolo să mă desfăt cu slava cămării Tale de nuntă şi să Te văd, Dumnezeul meu, în vecii vecilor. Amin.”(fragment din Imnul 17 al Sfântului Simeon Noul Teolog)