Duhovnicii pot fi împărţiţi în două categorii: în prima categorie intră cei care prin hirotesie specială de la episcop, primesc dreptul de a asculta mărturisile şi puterea harică de a lega şi dezlega păcatele(Matei 18, 18) iar în a doua categorie intră părinţii duhovniceşti, fără hirotonie, a căror menire este povăţuirea duhovnicească a poporului lui Dumnezeu.
Duhovnicul trebuie să fie pe măsura fiecărui penitent. În tratatul, Despre preoţie, Sf. Ioan Gură de Aur spune că în scaunul de duhovnicie „preotul are putere cât Dumnezeu. Nu s-a spus îngerilor, ci oamenilor: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer(Mt. 18, 18). Au şi stăpânitorii pământului puterea de a lega, dar leagă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor, însă, leagă sufletele şi străbate cerurile; Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ, Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi” ( Despre preoţie, p. 59)
În scaunul de duhovnicie, preotul este model nu este cel ce pedepseşte, canoanele fiind orientative,ele putând fi atenuate, aplicarea lor făcându-se în funcţie de persoană, pentru unii fiind neînduplecate, iar pentru alţii fiind neînduplecate.
Nici un creştin ortodox nu se poate lipsi de duhovnic. În Filocalia volumul 8, Calist şi Ignatie Xanthopol spun următoarele cuvinte: „Se va hotărî cineva să pornească pe drumul ce i se deschide în faţă, dacă nu l-a cunoscut din cercare, fără un povăţuitor neînşelător. Nu se va porni cineva pe talazurile mării fără un cârmaci priceput…”( Filocalia 8, p. 41)
Pentru monahi, arată Sf. Simion Noul Teolog, părintele duhovnicesc este cel căruia trebuie să se predea în întregime: „Predă toate cu credinţă neştirbită hotărârii părintelui duhovnicesc, ca în mâna lui Dumnezeu”. Duhovnicul trebuie cinstit, şi după Sf. Simeon Noul Teolog, nu trebuie contrazis: „Credinţă neîndoielnică dovedeşte cel ce cinsteşte cu evlavie ca sfânt până şi locul în care vieţuieşte călăuzitorul şi părintele său…cel ce contrazice pe părintele său face bucuria dracilor”
Vorbind despre importanţa duhovnicului/povăţuitorului pe calea mântuirii, Avva Dorotei spune: „cei ce n-au cârmuri cad ca frunzele, iar mântuirea este întru mult sfat(Pilde 11, 14). Luaţi seama fraţilor, la înţelesul cuvântului, luaţi seama ce ne învaţă Sfânta Scriptură. Ne îndeamnă să nu ne încredem în noi înşine , să nu ne socotim pe noi înşine înţelepţi…avem nevoie de ajutor, avem nevoie de cel ce cârmuieşte după Dumnezeu. Nimic nu e mai jalnic decât să nu avem pe cineva care să ne povăţuiască pe calea lui Dumnezeu…”( Filocalia 9, p.528)
Povăţuind pe duhovnic Avva Dorotei spune: „ de eşti povăţuitor al fraţilor îngrijeşte-te de ei cu asprimea inimii şi dragostea îndurătoare. Învaţă-i cu fapta şi cu cuvântul cele ce trebuie făcute, dar cel mai mult cu fapta. Pentru că pildele sunt mai lucrătoare. De eşti în putere, fii-le pildă şi în cele trupeşti, de eşti slab fii-le pildă prin aşezarea cea bună a sufletului şi prin roadele Duhului înşirate de Apostol(Pavel n.n): prin iubire, îndelungă răbdare, bucurie, pace, blândeţe, bunătate, credinţă şi prin înfrânarea de la toate patimile(Galateni 5,22)…Dacă trebuie să cerţi, fă-o potrivit cu persoana şi timpul(adică ţinând cont de starea ei în momentul spovedaniei n.n.). Nu judeca greşelile nici cu asprimea cu care le judeci pe ale tale, nici nu le mustra necontenit…”(Filocalia 9, p. 639)
Sfântul Nicodim Aghioritul, adresânduse duhovnicilor zice: „pe cât este de mare vrednicia duhovnicilor, pe atât de mult au nevoie şi de mare trudă ca să fie împlinită de ei cu folos şi roadă.”
http://gandireortodoxa.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu