Mucenicia

Însă, la un banchet oficial, pe când stătea împreună la masă cu alţi musulmani, ofiţeri otomani, aşa cum stăteau de vorbă s-a ajuns şi la întrebarea: „Care este cel mai mare lucru în lume?” L-au întrebat şi pe Ahmed. Iar el, „plin de Duh Sfânt” şi de dumnezeiască râvnă, a spus cu glas mare şi statornic: „Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume este credinţa creştinilor în Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, Răstignirea Lui şi, mai cu seamă, Învierea Lui pentru mântuirea lumii!”. Toţi boierii turci, comesenii secretarului Sultanului Ahmed, s-au năpustit asupra lui ca nişte fiare neîmblânzite şi l-au dus la judecător. La judecată, viteazul ostaş al lui Hristos mărturisi că într-adevăr, după acele descoperiri dumnezeieşti şi luminare, a devenit creştin. Mărturisirea lui Ahmed l-a mâniat groaznic pe judecătorul turc, care porunci soldaţilor să-l închidă în temniţă împreună cu criminalii comuni şi să-l lase cu desăvârşire flămând, fără mâncare şi băutură timp de şase zile. Ahmed însă, fără să se înfricoşeze, cu putere de suflet le spuse călăilor săi că avea nevoie de acel post ca şi mai mult să se curăţească. „Nu vă osteniţi să îmi schimbaţi gândul”, spuse către mai-marele judecător. „Mai lesne e să frământaţi pietrele cu mâinile voastre, decât ca eu să-mi schimb convingerile. Sunt creştin şi doresc să mor pentru Hristos Cel înviat”. Judecătorii, în cele din urmă, l-au adus în faţa Sultanului, cu nădejdea că va ceda în faţa lui. Însă, în deşert! Ahmed şi la promisiuni şi la ameninţări şi-a mărturisit cu îndrăzneală credinţa lui neclintită în Hristos Cel înviat. Atunci Sultanul a dat poruncă să i se taie capul. Îndată călăii au împlinit porunca şi lui Ahmed i s-a tăiat capul pe 3 mai 1682, în timp ce cânta „Hristos a înviat”. Sfintele lui moaşte le-au aruncat apoi în mare.

Cei ce treceau pe lângă locul unde el a fost martirizat au văzut timp de mai multe zile o lumină mai presus de lume, indiciu al sfinţeniei minunatului nou-mucenic.

„Din sălbatică rădăcină, ca un trandafir bine-mirositor, înflorit-a cel slăvit”.