Lenea, trândăvia, neliniştea, descurajarea, dezgustul sau lehamitea.

Omul contemporan se află într-o goană nebună după orice formă de plăcere şi fuge din calea oricărei dureri, chiar şi dintre cele mărunte.
Lumea pe care o speră şi o visează el este o lume a confortului, a bucuriei, a plăcerii, care se dovedesc până la urmă, a fi simple iluzii.
El este atras de ceea ce este uşor de procurat şi plăcut de consumat, spre bucuria trupului, chiar dacă aceasta înseamnă tristeţea şi durerea sufletului.
Toate acestea cer energie,alergarea aceasta crează tensiune şi solicită putere, astfel încât, la sfârşitul acestei „vânări de vânt", omul se trezeşte sleit de puterile şi resursele sale trupeşti, trăind experienţa vidului existenţial absolut, din care el crede că nu se poate izbăvi decât refăcând acest circuit al plăcerii. Acesta se dovedeşte a fi, însă, un traseu al căderii în păcat şi al morţii sufleteşti.

„Cauza generală şi ultimă a acestei patimi, ca, de altfel, a tuturor celorlalte patimi, o constituie iubirea pătimaşă de sine. Cel ce suferă de această boală, urmăreşte în toate numai plăcerea personală, se îndreptăţeşte doar pe sine. Tot ceea ce îl înconjoară nu are valoare decât dacă îi poate fi lui de vreun folos şi chiar şi această valoare păleşte în faţa calităţilor pe care el şi le atribuie singur.
Cel ce se iubeşte pe sine se vede centru al lumii, faţă de care toate existenţele se află în dependenţă fiinţială. El urmăreşte numai plăcerea proprie, chiar dacă aceasta poate înseamnă suferinţa şi lacrimile altora, şi fuge de tot ceea ce ar putea să-i pericliteze această plăcere, chiar dacă o face în detrimentul vieţii sale duhovniceşti şi a vieţii semenilor"

Sfinţii Varsanufie şi loan învaţă că există o trândăvie a firii şi una de la diavoli.

- Trândăvia firii pe care o putem numi şi odihnă, este efect al oboselii de pe urma unei activităţi intense, fie că este vorba despreo activitate trupească, fie despre un „meşteşug duhovnicesc". Şi într-un caz, şi în celălalt, nevoia de odihnă apare câ un lucru îndreptăţit şi firesc, realizarea ei constituind condiţia obligatorie a bunului mers al vieţii trupeşti şi al progresului duhovnicesc.
Ascetica ortodoxă subliniază marele adevăr potrivit căruia trupul, cu afectele, simţurile şi energiile sale, nu este rău în sine, ci este chemat să devină, prin înduhovnicirea acestora, templul al Duhului Sfânt, suport al vieţii sufleteşti înalte.
Un trup bolnav sau sleit de puteri devine o unealtă ineficientă în lupta împotriva patimilor. De aceea în suferinţele, bolile şi încercările fără de voie ce vin asupra sa, creştinul nu trebuie să se revolte, ci să le accepte, ca meritate şi destinate urcuşului său duhovnicesc, iar această atitudine de acceptare a lor, ca venind de la Dumnezeu şi spre folosul său, primirea şi purtarea lor cu smerenie şi nădejde, le uşurează şi le ridică".

- Patima trândăviei provocată de diavoli sau chiar de noi înşine este în strânsă legătură cu întristarea, fiind provocată adeseori de ea şi amplificându-o. Insă ea este legată şi de celelalte patimi, în mod deosebit de lăcomie şi desfrânare, spre care conduce, căci leneşul nu vede ieşirea din starea în care se află printr-o angajare duhovnicească a trupului şi a sufletului, căci aceasta ar fi contra luişi contra patimii sale şi ar distruge-o, ci prin căutarea plăcerii trupului mai ales sub forma lăcomiei pântecelui şi a desfrânării.
Leneşul caută doar odihna, iar dacă o tulbură pe aceasta, dacă se scoală, o face doar pentru a mânca, a bea şi a desfrâna, chiar şi numai în gând, ceea ce sporeşte şi mai mult patima sa dominantă.
Având drept origine frustarea unei dorinţe de plăcere sau imposibilitatea de a da frâu liber iubirii de sine, lenea se manifestă ca atonie a sufletului şi, paralizie a puterilor sufleteşti, iar efectele generale după care se poate recunoaşte sunt:
- trândăvie,
- lâncezeală,
- lehamite,
- scârbă faţă de toate,
- dispreţ faţă de ceilaţi,
- sentimentul înstrăinării şi al însingurării,
- iluzia că nu mai putem influenţa lucrurile spre bine şi că trebuie grăbit deznodământul lor,
- descurajare,
- melancolie,
- saturare.

Cu privire la lucrarea cea duhovnicească, lenea se manifestă ca negrijă şi nepăsare faţă de pravilă, minimalism la rugăciune, la meditaţie şi la lectura duhovnicească, fie sub pretextul că acestea sunt vechi şi depăşite, fie sub presupusul motiv al imposibilităţii respectării sau împlinirii lor exacte.
La rugăciune ispita devine mai înverşunată. „Monahul căzut pradă lenevirii e zăbavnic la rugăciuneşi nu mai spune cuvintele rugăciunii, căci aşa cum bolnavul nu poartă poveri grele, aşa. şi cel căzut pradă lenevirii nu mai face cu grijă lucrul lui Dumnezeu, fiindcă unul îşi surpă puterea trupului, iar celălalt îşi destinde încordarea sufletului."

Trândăvia este o patimă ce izvorăşte din partea irascibilă asufletului. De aceea, lupta împotriva ei presupune un efort permanent de veghere a tuturor mişcărilor sufleteşti, a tuturor trăirilor şi gândurilor noastre. Iar cea mai bună metodă de pază a inimii şi aminţii, de păstrare a echilibrului şi unităţii dintre ele, este rugăciunea, meditaţia la cele spirituale, lecturile duhovniceşti şi munca binecuvântată în folosul obştesc.
(Parintele Hristofor - Duhul Lumesc, Duhul Antihristic)