Ce trebuie să ştie creştinul despre rugăciune?

Rugăciunea nu trebuie concepută ca simplă gândire la Dumnezeu sau reprezentare raţională a unei realităţi metafizice, ci ca legătură adevărată, raport indestructibil între Dumnezeu, simţit ca prezenţă reală, şi cel ce se roagă. Se ştie că în lumea spirituală, supranaturală, nu se poate pătrunde pe cale raţională, dar sufletul credinciosului tinde neîncetat spre această împlinire ontologică, la realizarea căreia rolul principal îl deţine rugăciunea, fiind vârful corului virtuţilor, potrivit expresiei Sfântului Grigorie de Nyssa. Cu cheia rugăciunii deschidem şi dobândim tot ce este de folos pentru viaţa noastră sufletească şi trupească. Infinite sunt chipurile prin care Tatăl ceresc ascultă glasurile copiilor Săi care strigă către Dânsul. Sfânta Scriptură e plină de la un capăt la altul de faptele cele mari, de efectele rugăciunii: vindecări minunate de boli, scăpări din situaţii apăsătoare, schimbări neaşteptate în desfăşurarea întâmplărilor. Rugăciunea este reculegerea sufletului, înălţarea noastră spirituală către Dumnezeu. Ea este aceea care îl face pe om să nu fie sceptic, să nu se îndoiască de sine şi de tot ce-l înconjoară, să nu critice pe nimeni cu rost sau fără rost, ci să-şi iubească aproapele şi să creadă în Dumnezeu. Nu este suficient doar să ne rugăm, ci trebuie să şi ştim să ne rugăm, deoarece rugăciunea trebuie făcută cu umilinţă pentru a fi ascultată de Dumnezeu. Dacă am şti să ne rugăm cu adevărat, viaţa noastră s-ar schimba într-o singură zi. Mai mult sau mai puţin, toţi ne rugăm, dar trebuie să ştim că esenţa rugăciunii este să te simţi aproape de Dumnezeu, să-L simţi pe El prezent în tine. În rugăciune noi urcăm spre Dumnezeu, iar Dumnezeu coboară spre noi. Până n-ai simţit aceasta, rugăciunea este doar o repetare de cuvinte.

Sursa:teologie.do.am