Ce ar trebui să aibă în vedere tinerii care urmează să se căsătorească?

Este bine de ştiut că cele două "drumuri", ale căsătoriei şi călugăriei, alcătuiesc cei doi versanţi, cele două culmi ale Taborului, aşa cum afirmă Paul Evdokimov, care conduc pe om spre mântuire. De aceea, legătura veşnică prin actul căsătoriei este consfinţită şi de jurământul celor doi, soţ şi soţie, de a fi una pe veşnicie, jurământ depus în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Indiferent de greutăţile pe care le întâmpină, pentru că vor fi şi multe probleme în căsnicie, cei doi trebuie să aibă încredere unul în celălalt şi în primul rând în Dumnezeu. Sugestivă în acest sens este o istorioară din piesa "Comedia Iubirii" de H. Ibsen, care redă discuţia dintre două persoane, interesate de întemeierea unei familii: Bărbatul zice femeii: "În barcă, navigând spre viitor este loc pentru doi. Dacă ai curaj să mergi cot la cot în luptă, cot la cot vom merge şi existenţa noastră va fi un lung imn de înălţare şi acţiuni frumoase". Femeia răspunde: "Lupta e uşoară când sunt doi în luptă şi când unul dintre luptători este un bărbat viteaz". Bărbatul: "Şi celălalt-o femeie generoasă". "Primeşte-mă atunci la tine şi să luptăm împotriva mizeriei şi a durerii."

Deşi s-a scris şi s-a vorbit mult despre această Sfântă Taină, vreau să subliniez doar unele aspecte mai importante cu privire la căsătorie. Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria "taină mare", o taină "în Hristos şi în Biserică" (Efeseni 5, 32), ea fiind un reflex al unirii lui Hristos cu Biserica Sa, legătură de natură spirituală, pătrunsă de iubire şi străbătută de har, o icoană a căsătoriei creştine. Harul divin transfigurează iubirea, o purifică, o scoate de sub obsesia apetiturilor senzoriale, dându-i astfel caracterul unitar şi indisolubil căsătoriei şi implicit familiei. Foarte elocvent în acest sens ne vorbeşte Sfântul Ambrozie al Milanului despre neamul omenesc, că el nu poate fi "bun" decât în unitatea genului masculin şi feminin, Adam-Eva.

Dar familia nu reprezintă numai o transparenţă vagă a divinului: ea este imaginea mai precisă a realităţilor divine, aşa cum ne-au fost revelate în Iisus Hristos. Astfel, Sfinţii Părinţi numesc familia imagine a Sfintei Treimi. De aceea unitatea ei se referă îndeosebi la iubire, care poate fi asemănată cu un dar, a cărui împărţire sau despărţire este de neimaginat. Iubirea împărţită se profanează, duce la infidelitate conjugală. Aşadar, unitatea familiei se caracterizează prin iubire ca fundament esenţial şi vital al familiei, precum şi prin fidelitate, dăruire, respect reciproc, devotament şi chiar jertfă pentru binele şi dragostea celuilalt.

Într-adevăr, familia este numită de Sfinţii Părinţi o imagine a Sfintei Treimi, întrucât ceea ce este comuniunea tripersonală în sânul Dumnezeirii, aceea este comuniunea interpersonală în sânul familiei. Precum acolo există o unitate de viaţă, dar şi o trinitate de persoane, tot aşa aici există o unitate de viaţă şi iubire, dar şi o pluritate de persoane. Pluralitatea nu nimiceşte unitatea, unitatea nu nimiceşte persoanele, ci le desăvârşeşte. Desigur, comuniunea familială este o imagine imperfectă a desăvârşirii comuniunii trinitare, dar nu-i mai puţin de o imagine prin care străluceşte în lume prototipul ei transcendent. Trinităţii - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - îi corespunde trinitatea: tatăl, fiul şi mama. Tatăl este într-atât tată, întrucât participă la paternitatea Tatălui din ceruri. Fiecare copil este întru atât fiu, întrucât participă la filiaţiunea Fiului lui Dumnezeu. El este imaginea Fiului pe pământ. Mama este întru atât mamă, întrucât participă la puterea creatoare şi modelatoare a Duhului Sfânt. Ea este ipostasul iubirii prin excelenţă în cadrul familiei, aşa cum Duhul Sfânt este în cadrul familiei divine.

Arhim. Justinian Tibil, stareţul Mănăstirii Teiuş din Caransebeş

Sursa:teologie.do.am