Valoarea Sfintei Liturghii

Nu poate exprima mintea omenească valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte.

Domnul Iisus Dumnezeu este de faţă în Sfântul Altar. Şi dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie. Că “Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase Dumnezeul nostru!”(Rugăciunea preotului în timpul cântării Heruvicului) Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: că Domnul Hristos împrumută preotului capul, glasul şi mişcarea; că, repet, El este Cel ce săvârşeşte dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia harului Preoţiei, săvârşindu-se astfel marile prefaceri ale pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului ca să-L avem văzut (prin credinţă) permanent cu noi, să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui. “Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi” (Ioan 6, 53).

La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva puterilor întunericului…. Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare lumina şi aerul! Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Să căutaţi să fiţi pomeniţi la Sfintele Liturghii!

Mai întâi se scot părticele la Proscomidie pentru sufletele pomenite, apoi, după ce s-a săvârşit Epicleza, se pun în Sfântul Sânge părticelele acelea şi se spune aşa de către preot: “Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. Şi se pun toate de pe disc în potirul cu Sfântul Sânge. Deci, iată, tu cu intenţia ta bună unde te-ai băgat – chiar în potir cu Mântuitorul.

Să fiţi bine mărturisiţi!

Vă daţi seama că Spovedania este Taina care ne mântuieşte. Căci “ce veţi dezlega voi, dezleg şi Eu!” (Ioan 20, 22-23). Taina e făcută pe un temei din Sfânta Scriptură şi păcatele mărturisite nu se mai au în vedere nici la Judecata de Apoi, nici la Vămile Văzduhului. Vezi, dumneata, scapi printr-o dezlegare uşoară, într-o discuţie simplă de la om la om – dar este mărturisire (nu-i un dialog) în faţa lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului cu harul primit la hirotonie. Ăsta este cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi – dezlegarea de păcate.

Să faceţi milostenie!

Milostenia este nu numai să dai din traistă. Milostenie este să accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: “Doamne miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune: cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia Cerului şi nici nu observi