Candela Bisericii arde pentru toţi!



marți, 26 aprilie 2011

Sa cunoastem si sa iubim un sfant



Bineinteles ca iubirea trebuie sa cuprinda toate, astfel ca iubind pe Dumnezeu, sa ajungem sa iubim intreaga Lui faptura. Toti avem dragoste fata de sfintii lui Dumnezeu, care au dus viata bineplacuta Lui, care au savarsit minuni inca din timpul vietii, care ne-au lasat Sfintele lor Moaste si care nu ne parasesc inca nici acum, dupa plecarea lor din aceasta lume.

Cu toate acestea, nu am intalnit pana acum crestin care sa nu aibe cel putin un sfant fata de care sa nu simta ceva mai special, o bucurie mai mare, o dragoste mai calda, decat fata de toti ceilalti altii. Unul ii poarta numele, altul s-a vindecat in urma rugaciunilor la Sfintele lui Moaste, altul a fost ajutat in cutare problema ori necaz, altul este minunat de viata cea inalta petrecuta in lume, si tot asa.

Sfantul Nectarie din Eghina a coplesit inima multora, cu minunile sale, tot asa si Sfantul Ierarh Nicolae, prin binefacerile lui, dar ce sa mai spunem de Sfantul Ierarh Ciprian, ori de Sfantul Antonie cel Mare. Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Pantelimon, Sfantul Gheorghe, Sfantul Calinic de la Cernica, Sfantul Ioan de Kronstadt, ori Sfantul Siluan Athonitul sunt sfintii despre care aud atat de des pe cei din jurul meu.

Toti sunt mari, toti au putere si trecere inaintea lui Dumnezeu, nici unul dintre ei ramanand mic, odata intrat in camara cea de Nunta a Fiului lui Dumnezeu. A incerca sa ii punem pe o scara a nevointelor si a sfinteniei, nu poate aduce decat inselare si neintelegere. Nimeni sa nu indrazneasca a masura sfintenia sfintilor.

Oamenii se simt insa mai atrasi de unul, ori de altul dintre sfinti. Deci fara a trece cu vederea vreun sfant al Bisericii de Rasarit, in orice vreme ar fi vietuit el, simtim in inima noastra o mai mare apropiere fata de unii dintre ei. Nu cred ca aceasta sa fie ceva rau.

In general iubim sfintii pe care, din mila lui Dumnezeu, am ajuns sa ii simtim aproape de noi, mult mai aproape decat o fac cei de langa noi. Simtim prezenta personala a acelui sfant in viata noastra si ne straduim sa pastram aceasta vecinatate cu sfantul.

Sfantul ne va gasi pe noi, iar nu noi pe el !

Cu toate ca inca de mici copii auzim despre sfintii lui Dumnezeu, se intampla insa ca la un moment dat in viata sa intalnim (de fapt, sa fim gasiti) de un anumit sfant, pe care inima noastra il va indragi mai apoi toata viata.

Sfantul Siluan Athonitul este unul dintre cei mai dragi sfinti ai inimii mele. Dragostea, smerenia si rugaciunea acestuia pentru lume m-au facut sa-l iubesc cat pot de mult, putin insa fata de cum ar trebui iubit acest sfant. El m-a gasit pe mine, iar nu eu pe el. Era o vreme cand mergeam prin anticariate, spre a cauta ceva carti de literatura universala. Din mila lui Dumnezeu si pentru rugaciunile sfantului, am gasit cartea cu insemnarile lui. M-a atras icoana de pe coperta, titlul si ceea ce am spicuit pe loc din carte; a fost printre primele carti duhovnicesti pe care am pus mana, ramanand pana astazi printre cele mai dragi ale mele.

Cum cunoastem si cum ne aratam iubirea fata de un sfant ?

Cand iubim un sfant, ii cautam icoana si o asezam la loc de cinste, langa icoana Mantuitorului si a Maicii Domnului. De putem aprinde si o candela in fata ei, pe care sa o ingrijim zilnic, bucuria va fi si mai mare.

Cand ajungem sa cunoastem un sfant in inima noastra, nu va mai treace zi fara a ne inalta mintea la sfantul iubit. Mai mult chiar, ne bucuram de tot ce a ramas de la acel sfant: chilia in care a vietuit, biserica in care a slujit, insemnarile facute de acela, icoanele cu el si Sfintele lui Moaste.

Rugaciunea noastra nu il va mai putea ocoli pe sfant, iar sfantul nu va intarzia sa ne auda si sa mijloceasca pentru noi cele dorite. Acatistul sfantului il vom citi din cand in cand, ori chiar zilnic, dupa puteri. De asemenea, putem dona ceva unei biserici, in numele lui: o icoana cu acela, o candela, niste lumanari din ceara curata, etc. Unde este cazul, in Taina Sfantului Botez, putem pune copilului numele acelui sfant.

Cea mai buna cale de a cinsti un sfant e aceea de a-i urma lui intru cele duhovnicesti. Cel mai bun mod de a iubi un sfant este de a ne stradui sa-i urmam lui in credinta, dragoste, nadejde si rugaciune. Prin acestea sfantul a ajuns sfant, iar nu prin nevointele singure.

Daca, iubind un sfant, nu ne vom apropia si de Dumnezeu, inseamna ca nu il iubim pe sfant asa cum trebuie.

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE