Candela Bisericii arde pentru toţi!



marți, 26 aprilie 2011

Armonia in familie, adusa prin credinta




Familia este caramida din zidul Bisericii, pentru ca nimic in viata nu facem fara ajutorul familiei. In acelasi mod, familia nu poate fi unita si intregita fara vocea lui Dumnezeu, care o indruma catre fericirea adevarata.

Credinta in familie nu se sadeste usor. Credinta trebuie sa invinga toate gandurile privitoare la bani, casa, masina, ce pui pe masa copiilor maine, cu ce ii imbraci. Credinta este cea care trebuie sa ne ghideze in calatoria pe care o efectuam alaturi de cei dragi. Pentru ca viata, daca o vedem ca pe o calatorie, si nu ca pe o lupta continua, poate fi plina de bucurii.

Dar acum, cand avem de platit rate si alte si alte de alte griji, cum aduci pacea in casa? Copiii vor sa mearga sa distreze impreuna cu cei de varsta lor, nu sa sa se roage. Adolescentii nu mai urmeaza nicio regula, sau se refugiaza in fata calculatorului, nemultumiti de tot si de toate. Mereu, adultii sunt la serviciu in loc sa stea cu cei mici.

Numai rasete si fericire sa se auda in casa noastra

Spuneam mai devreme ca, atunci cand vedem viata ca pe o calatorie, aceasta poate fi plina de bucurii. In acelasi mod, familia trebuie sa fie grupul de oameni care ne alina sufletul, iar casa locul in care ne simtim cel mai bine. Copiii trebuie sa invete dragostea de casa prin bucurie, nu prin teama, iar conflictele trebuie rezolvate prin discutii. Alungand din casa noastra tot ceea ce inseamna comportamente negative (tipete, violenta, inversunare), ne construim singuri familia fericita pe care ne-o dorim.

Familia nu inseamna doar mancare si haine

Familia umple de inteles viata unui om, la fel cum o fac si cariera si prietenia: o intregesc. Insa ce inseamna de fapt familie? De multe ori, vedem femei cu verghieta care sunt mereu nefericite si au urme de lacrimi pe fata. Pentru ca nu au timp sa stea cu copiii atat cat si-ar dori, altele pentru ca copiii s-au instrainat dupa ce au fost tratati rau in familie.

Astazi e usor sa uiti care este menirea ta, ca membru al familiei, tot incercand sa le oferi celor din jur ceea ce isi doresc: mancare, bani, haine noi, poate computere sau jucarii. Muncesti ziua si noaptea, si dupa ani constati ca tocmai aceia pentru care ai muncit au devenit niste straini.

Si asta e numai vina noastra: pentru ca ceea ce are nevoie familia, mai presus de toate, este daruire sufleteasca si comunicare. Un om cu care nu te-ai obisnuit sa vorbesti zi de zi, sa va sfatuiti si sa va dati curaj impreuna, nu va fi niciodata o parte din familie.

Despartirea nu trebuie sa insemne durere

Una din cele zece porunci ne spune "sa respecti pe mama si pe tatal tau", insa in multe alte pasaje din Biblie se arata ca un copil, cand ajunge la maturitate, trebuie sa plece din caminul parintesc atunci cand devine adult. "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup”, ne arata Geneza 2:24.

Geneza ne arata ca despartirea nu trebuie sa insemne durere. Un copil care se retrage o perioada in jocurile sale, si nu ne ia in seama, un adolescent care e foarte ocupat cu cercul de prieteni, sau un copil care pleaca din casa pentru a se casatori nu sunt tragedii. Sa nu uitam ca trebuie sa oferim libertate celor pe care ii iubim.

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ?

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?

- Nici acesta ?

- Dar atunci, cine este drept ?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Legaturii Ortodoxe

  1. MITROPOLII, ARHIEPISCOPII, EPISCOPII ROMÂNEŞTI
  2. BISERICI, MĂNĂSTIRI, PAROHII ROMÂNEŞTI
  3. SITE-URI ALE ALTOR BISERICI ORTODOXE
  4. PAGINI PERSONALE
  5. PAGINI DIVERSE
  6. ALTELE